Описание
Maiaua naturală a devenit foarte populară în ultima perioadă, iar preparatele pe bază de maia reprezintă o alternativă sănătoasă , recomandată chiar de nutriționiști. Dar ce înseamnă o maia naturală și cum se întreține aceasta?
Cum o utilizăm în bucătărie și ce beneficii are asupra sănătății?
Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări și a le aplica în practică, Slow Food Grădina Moldovei organizează duminică, pe data de 13 aprilie, între 11:00 și 13:00, la Rozmarin cafe, un atelier cu tema: „Prepararea de Maia pentru coacerea produselor de panificație” .
Invitata specială și gazda evenimentului va fi Doina Levițchi – maestră în prepararea maielei și coacerea produselor de panificație .
De mai mulți ani, Doina coace pâine pe maia, utilizând făină ecologică , măcinată la moară de piatră și, prin intermediul blogului său @grădina_doinei, organizează ateliere și cursuri online unde a învățat mai mult de 1000 de femei să coacă pâine pe maia naturală .
La atelierul de duminică vor avea loc următoarele activități:
- Vom face cunoștință cu partea teoretică despre importanța trasabilității și calității materiei prime în coacerea pâinii.
- Vom degusta și analiza câteva tipuri de pâine: pâine preparată pe bază de maia și făină ecologică vs. pâine preparată cu drojdie și făină industrială convențională.
- Fiecare participant va hrăni maia.
- La final, maiaua va fi oferită tuturor doritorilor de a coace pâine acasă .
La fel, veți primi și rețeta de maia și de pâine tipărite pentru a experimenta și acasă.
Pentru participarea la atelier, vă rugăm să vă înregistrați prealabil în
formularul atașat.
Prețul participării – 250 lei, care include degustarea, pregătirea pâinii (fiecare va avea setul individual de participare, inclusiv un borcănaș cu maia cadou ) și două băuturi non-alcoolice