Open That Bottle Night
Изображения
Подробная информация
Описание
O seară în care deschidem vinuri speciale, la Castel Mimi
De 26 de ani, în ultima sâmbătă din februarie, o lume întreagă sărbătoreşte Open That Bottle Night – o seară în care sunt deschise cele mai bune sticle cu vin, păstrate pentru momente deosebite. Sunt vinuri care prezintă amintiri frumoase şi experienţe, fie că sunt de colecţie, vinuri vechi sau asociate cu evenimente importante din viaţă. Open That Bottle Night este ziua când astfel de vinuri sunt scoase din beci pentru a fi servite alături de oamenii dragi şi prieteni.
La Castel Mimi am făcut o tradiţie şi această zi de weekend o dedicăm vinurilor selecte din seria The Governor, create în cinstea lui Constantin Mimi, fondatorul castelului şi a vinăriei. În această ediţie, vinul serii este Fumé Blanc, un Sauvignon special, maturat în butoaie de stejar francez timp de 19 luni, produs într-o ediţie limitată de numai 1500 de sticle.
În data de 22 februarie, la ora 17:00 vă aşteptăm la Castel Mimi să fiți parte a unui eveniment internaţional care adună pasionaţii de vinuri selecte la o seară specială, condimentată cu bucate alese şi muzică live.
Când? – 22 februarie, ora 17:00
Unde? – Biblioteca Constantin Mimi, Castel Mimi
Preţ? – 1500 lei
Vă invităm să sărbătorim împreună vinurile deosebite, deschise în momente speciale, alături de oameni speciali.
Norocoșii pot pleca acasă cu unul dintre cele 5 vinuri de colecţie din seria The Governor, pe care le vom oferi participanţilor în cadrul unei tombole.