DE LA OVIDIU LA EMINESCU

Imagini

  • DE LA OVIDIU LA EMINESCU

Informații

Data: 16 Septembrie 2024, 17:00 Luni
Preț: 150 lei
Telefon Informații: 022 22 11 77

Descriere

Coproducție Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova și Teatrul Nottara, București Proiectul Limba latină, prima instituție a Europei – de la Ovidiu de la Pontul Euxin la Mihai Eminescu, Luceafărul din țara Mioriței
Spectacolul recital extraordinar, intitulat „De la Ovidiu la Mihai Eminescu” este compus din momente poetice care au la bază o parte dintre epistolele din Tristele şi Ponticele, trimise acum 2000 de ani, de Publius Ovidius Naso, la Roma de la Tomis, Constanţa noastră de astăzi, şi selecţiuni din poezia eminesciană, o călătorie prin marile etape ale creaţiei şi vieţii lui Mihai Eminescu. Particularitatea acestui recital constă în faptul că este susţinut în limba română, dar pe ecranul-fundal, textele scenariilor sunt proiectate simultan în limbile italiană, spaniolă, portugheză, franceză, engleză, germană și latină.

Emil Boroghină – fondator al Teatrului Poesis

În anul 2020 maestrul Emil Boroghină a înființat Teatrul de poezie „Poesis”, unde evoluează în marea tradiție a actorului rostitor de poezie. Emil Boroghină este un foarte important recitator, susținând spectacole de mare sensibilitate, selectând poeți fundamentali, Dante, Shakespeare, Nichita Stănescu, Mihai Eminescu, Ovidiu. Dintre astfel de spectacole: De la Shakespeare și Hamlet la Eugen Ionescu și Bérenger (2013), Recitindu-l pe Eminescu… La steaua care-a răsărit (2014), Mai tare decât moartea e iubirea – din poezia de dragoste a lumii, Tel Aviv (Cântarea Cântărilor, sonete de Dante Aligheri, Francesco Petrarca, Michelangelo, Pierre de Ronsard, William Shakespeare și Mihai Eminescu, 2015), Recitindu-l pe Shakespeare – Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori (2016), Ovidiu – Tristele și Ponticele (2015-2020), Cântecul vârstelor – spectacol de poezie populară (2019), Călătoria lui Dante (realizat cu prilejul împlinirii a 700 de ani de la moartea lui Dante, 2021).

DE LA OVIDIU LA EMINESCU
Scenariu de Emil Boroghină
Regie: Alina Hiristea
TN Marin Sorescu, Craiova și Teatrul Nottara, București
Muzica originală: Bogdan Marinescu
Lighting design: Dodu Ispas
Editare video: Marius Perțe și Ciprian Duică
Alte contribuții artistice: Cu sprijinul artiștilor vizuali Șerban Savu și Iulia Pană

Poetic, Recital / 1 h 40 min / Pauză: Nu

TNME, Sala Studio

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?