PODOABA VEȘNICIEI

Imagini

  • PODOABA VEȘNICIEI

Informații

Data: 26 Iunie - 18 Septembrie 2022
Preț: Intrare liberă
Telefon Informații: 022 240 056

Descriere

PODOABA VEȘNICIEI
EXPOZIȚIE DE PICTURĂ A ARTISTEI GALINA VIERU ȘI COSTUME TRADIȚIONALE DIN PATRIMONIUL MUZEAL
Pe 26. Iunie 2022 de ,,Ziua Națională a Portului Popular”, ediția a șaptea, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală vernisează o expoziție inedită, care îmbină două limbaje artistice – pictura și broderia. În cadrul expoziției vor fi expuse tablourile cunoscutului artist plastic Galina Vieru. Lucrările evocă motive ale arhitecturii vernaculare basarabene și ale cămășilor românești. Autoarea explică de ce a ales această tematică: „Pictând, cutreier Moldova și descopăr bijuterii arhitecturale de o frumusețe rară, ce îngenunchează în timp. Astfel, îmi propun să prelungesc viața lor prin culoare pentru generațiile care vin. Casele albastre cu pridvor și streșini dantelate, cu stâlpi ciopliți din piatră și uși, porți ce nu se mai deschid, la fel ca portul popular, sunt straie și podoabe ale sufletelor noastre”.
A doua direcție tematică a expoziției o formează costumele populare din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, cămășile cu altiță atrag atenția vizitatorilor prin finețea și complexitatea ornamentelor. Curatorii expoziției au selectat cămăși ce reflectă diverse ipostaze ale Pomului Vieții. Acest motiv e poate cel mai răspândit în arta populară românească. Pe cămășile de sărbătoare, purtate de femei, Pomul Vieții este frecvent reprezentat de-a lungul mânecilor și pe piept, formând grupuri ornamentale numite râuri. Poate să apară și în registrele altiței, de dimensiuni mai mici. Motivul respectiv este realizat sub forma unei succesiuni de pomi separați, cu ramuri, frunze și fructe. Uneori, are păsări pe ramuri. La rădăcină și în vârf putem observa semnul crucii, fapt care dublează simbolismul pomului. Alteori, Pomul Vieții ia forma unei linii continue, având frunzulițe de ambele părți.
Motivul Pomului Vieții se mai întâlnește pe ștergare, pe țesăturile de interior (scoarțe, păretare, lăicere), precum și pe stâlpii porților de la intrarea în gospodărie. Simbolul respectiv face astfel o legătură între costume și arhitectura populară din tablourile artistului plastic Galina Vieru.
Pictorița a apreciat ideea îmbinării celor două genuri de artă în aceeași expoziție, spunând: „Pentru mine aceste două linii tematice reprezintă un infinit izvor de inspirație și un altar al culturii românești. Prin dialogul acestor două arte, pictura și costumul național, vreau să scot în evidență frumusețea autenticului și rolul lui în evoluția noastră culturală”. Autoarea mai notează că evocarea culturii populare redă „dorul de casă, de vatră, de tradiții, al moldovenilor ce au plecat în lumea largă”.
De ,,Ziua Națională a Portului Popular”, ora 10:00, vizitatorii sunt așteptați la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală la vernisarea expoziție de pictură a artistei Galina Vieru și costume tradiționale din patrimoniul muzeal.
Chișinău str. Mihail Kogălniceanu 82. Intrarea este liberă.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?