Descriere
Dreamups te invită pe 29 septembrie la Dreamicon Tech Startups Conference, ce își propune să adune oameni cu spirit antreprenorial, interes pentru inovație și o puternică pasiune pentru startup-uri.
Conferința se va desfășura fizic, dar va putea fi urmărită și online.
Prin intermediul Dreamicon intenționăm să promovăm soluțiile inovative create în Republica Moldova ce rezolvă probleme actuale cu care ne confruntăm și să conectăm talentele locale cu experți internaționali.
În cadrul evenimentului vor fi invitați speakeri și investitori internaționali, fondatori locali, iar cele mai promițătoare startup-uri din Republica Moldova vor participa la Pitch Battle.
Mai mult, Dreamicon va oferi oportunitatea la 20 de startup-uri (preselectate de Dreamups) de a-și prezenta produsele în cadrul Startups Alley și de a participa la sesiuni de networking cu investitori și potențiali clienți.
Conferința Dreamicon este organizată de Dreamups, susținută prin Proiectul Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, și de către comunitatea de investitori Mozaic.