Spectacol Radiofonic THREE O’ CLOCK sau DUMINICĂ LA ORA TREI

Imagini

  • Spectacol Radiofonic THREE O’ CLOCK sau DUMINICĂ LA ORA TREI

Informații

Data: 13 Septembrie 2024, 13:00 Vineri
Preț: Intrare liberă
Gen spectacol: Comedie

Descriere

Spectacolul Three O᾿Clock sau Duminică la ora trei a fost realizat în plină pandemie - (august 2020) și prezentat în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani.

Ana-Maria Bamberger – autoarea piesei – este absolventă a Facultății de Medicină din București. De ani buni, este stabilită în Germania, la Hamburg, unde este doctor în științe medicale, cu o strălucită carieră academică. Începând cu anul 2003, s-a remarcat și ca dramaturg, având o relație specială – artistică și umană – cu marea actriță Olga Tudorache, cea care a jucat rolurile principale în primele sale piese și care a fost sursa de inspirație pentru următoarele creații, foarte apreciate atât de public, cât și de critica de specialitate, din România și din străinătate. Piesele Anei Maria Bamberger au fost montate și invitate pe mai mult de 40 de scene, din 16 țări, printre care, Germania, Anglia, Franța, Belgia, Austria, Cehia, Serbia, Muntenegru, Albania, Bulgaria, Israel, Canada și Statele Unite.

La Teatrul Național Radiofonic, a debutat în anul 2006, în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani, cu piesa Portretul Doamnei T., după care a fost realizat spectacolul premiat de UNITER, desemnat Cel mai bun spectacol de Teatru Radiofonic al anului 2006, cu Olga Tudorache și Marius Bodochi în distribuție. În cadrul aceluiași proiect, au fost realizate în premieră absolută, alte două spectacole după textele Anei Maria Bamberger: Să vorbesc cu tine – cu Teodora Mareș și Adrian Păduraru, în 2017 și Cvadratura Cercului – cu Gabriela Popescu, Mihai Bica, Adrian Păduraru și Oana Maria Mărgineanu, în anul 2019. La propunerea regizoarei Diana Mihailopol, în august 2020, s-a realizat spectacolul Three O᾿Clock sau Duminică la ora trei, cu Rodica Mandache și Maia Morgenstern, în rolurile principale.

Three O᾿Clock sau Duminică la ora trei – este o piesă despre puterea ucigătoare a dragostei; o comedie neagră, cu un final surprinzător. Coabitarea, rutina și raportarea la trecutul comun, formează iadul perfect din care evadarea pare imposibilă pentru cele două surori în vârstă, Clara și Abelina. Ele locuiesc împreună, într-o casă veche și nu ezită să-și creeze zilnic varianta lor de mic infern.

Toată viaţa au avut ceva de împărţit: soţul, copilul… Se luptă să dovedească care îl iubeşte mai mult pe copil (pe Dimi), cine l-a iubit mai mult pe Paul (soţul Abelinei) şi care dintre ele a primit în schimb aceeaşi monedă de la cei doi bărbaţi din viaţa lor. Clara, intelectuală, introvertită şi sensibilă în tinereţe (după autodescriere), ajunge să se certe cot la cot cu sora sa, gospodina perfectă care pare că trăieşte doar pentru a face plăcinte… Abia acum, cele două surori au puterea să recunoască lucruri ştiute, dar ţinute sub lacătul tăcerii o viaţă întreagă. Acum nu mai au nimic de pierdut. Având o existență plictisitoare, singurul lor interes e să-l ajute pe Dimi, fiul neînțeles al Abelinei (și nepotul mult iubit al Clarei), care nu le vizitează niciodată, dar le cere tot timpul bani pentru a-și putea realiza ”proiectele” în cinematografie.

Piesa Three O᾿Clock s-a bucurat de mai multe montări în România și în străinătate. Varianta radiofonică propusă de regizoarea Diana Mihailopol, Three O᾿Clock sau Duminică la ora trei, aduce în prim-plan adevărate recitaluri actoricești prin interpretarea extraordinară a celor două mari actrițe – Rodica Mandache în Abelina și Maia Morgenstern în Clara – și introduce, prin adaptarea radiofonică a textului, Vocea lui Dimi, rostită de tânărul actor Vlad Seceleanu.

Regie: Diana Mihailopol
Teatrul Național Radiofonic, Radio România
În distribuție: Rodica Mandache, Maia Morgenstern, Vlad Seceleanu.
Regia de studio: Milica Creiniceanu. 
Regia muzicală: Stelică Muscalu.
Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.
Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu.

Comedie / 1 h 20 min
TNME, Sala de Conferințe

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?