La Boheme
Imagini
Informații
- 12 Septembrie 2024, 18:00 Joi
- 11 Aprilie 2024, 18:00 Joi
- 5 Noiembrie 2023, 17:00 Duminică
Descriere
Spectacol prezentat de Compania de Producție SENBLA (Marea Britanie) și „Ellen Kent Production”, în colaborare cu Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
Regie și Producție: Ellen Kent
Dirijor: Vasyl Vasylenko, Ucraina
Maestru De Cor: Victor Donos
Denumirea originală: La Bohème
Libretul: Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa
După romanul Scènes de la vie de bohème de Henry Murger
O operă a contrastelor, ”La Boheme” oscilează între tragism și veselie, narațiunea muzicală este plasată în Parisul anilor 1830, urmărind viețile a patru prieteni: Rodolpho, Marcello, Schaunard și Colline, captivi ai unui trai sărăcăcios. În pofida neajunsurilor, viețile protagoniștilor sunt înseninate de prietenie și de iubirea dintre Rodolpho și misterioasa Mimi, care suferă de o boală incurabilă. Sentimentul dragostei, combinat cu tandrețea și spiritul de sacrificiu care se manifestă în relația dintre Mimì și Rodolfo, sau cu gelozia, extravaganța în cazul cuplului Musetta-Marcello, dar și situațiile comice care îi au ca ,,protagoniști” pe Benoit – proprietarul mansardei unde locuiesc cei patru – sau pe Alcindoro – bătrânelul caraghios, dar bogat, care îi ține companie Musettei – sunt redate prin sonorități fermecătoare, melodii sugestive și o dinamică adaptată întocmai.
Premiera mondială: 1 februarie 1896, Teatrul Regio din Torino
Premiera la Chişinău: 11 octombrie 1977, Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet
Durata spectacolului: 2 ore 30 de minute (două pauze)
Opera se prezintă în limba italiană
Subtitrare în limba română