Ignite Chisinau: Terra 112 - Anulat

Imagini

  • Ignite Chisinau: Terra 112 - Anulat
  • Ignite Chisinau: Terra 112 - Anulat

Informații

Data: 26 Septembrie 2020, 18:00 Sâmbătă
Preț: 90 - 250 lei
Telefon Informații: 068 999 608 / 060 889 089 (L-V, 09:00 - 17:00)
Locul:Tekwill

Descriere

Ții minte când ultima dată a nins de Anul Nou? Nici noi nu ne aducem aminte. Schimbările ecologie ne afectează pe fiecare. De aceea, este necesar să ne unim forțele și să acționăm pentru a face o schimbare.
Ignite Chișinău a sunat numărul de urgență „Terra 112”, iar invitații care ne-au răspuns te vor ajuta să înțelegi:

  1. Cum tehnologiile pot soluționa problema ecologică;
  2.  Cum să eviți un pahar de unică folosință, chiar și din carton;
  3. Ce să faci cu lucrurile vechi, pe care nu le mai folosești, și încă multe alte lucruri utile.

Te invităm la Ignite Chișinău: Terra 112, pe 26  Septembrie, începând cu ora 18:00, la Tekwill. Prinde oferta de Early Bird și cumpără un bilet cu 90 MDL sau două cu 150 MDL.
Începând cu 24 Februarie, prețurile vor fi de 150 MDL pentru un bilet și 250 MDL pentru două.
Ne vedem acolo!
Ediția „Ignite Chisinau: Terra 112” este organizată de către Seed Forum Moldova (iHUB Chisinau), cu suportul partenerilor Kaufland Moldova și Tekwill.
Ignite a ajuns în Republica Moldova cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID Moldova) și Guvernului Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”.

Parteneri: Apriori, Wayris. Parteneri media: Diez, Locals.md, Fest.md, Afisha, Mticket, Realitatea.md, Kiss FM, Raketa Production, Doubles.studio, Apriori Wine.

!! Pentru informații suplimentare despre eveniment, puteți contacta organizatorii. 078098697 - Cristina;  060391227 - Irina

Cunoaște primii șapte speakeri care vor urca pe scena Ignite Chisinau: Terra 112:

ILIE TOMA - De mai bine de 10 ani, Ilie Toma activează în domeniul auto, implicându-se în calitate de specialist PR și Marketing. A condus peste 700 de automobile, iar printre ele aproximativ 80% dintre ultimele modele electrice ale marilor producători globali. La Ignite Chisinau: Terra 112, Ilie îți va spune cum să-ți organizezi logistica în așa fel, încât trecerea la un automobil electric pentru uzul cotidian în condițiile Moldovei să-ți aducă mai multă plăcere și economie, și mai puțină bătaie de cap. Dacă dorești să afli despre impactul global și național al mașinilor electrice vs. cele cu ardere internă, te așteptăm la eveniment.
LUCIA LUPU - Lucia Lupu este regizor de profesie. Acum ea lucrează la un documentar despre apele Moldovei. La Ignite Chisinau: Terra 112, însă, va vorbi despre arta subtilă de a fi eco. Discursul său va cuprinde experiența personală în munca pentru un stil de viață ecologic. Ea cunoaște care sunt fenomenele de mediu locale și globale la care contribuim și cum ne afectează zilnic. Dar și ce putem face pentru a scădea impactul poluării în zona urbană
DMITRII MIKITENKO - Dmitrii Mikitenko este exemplul de tânăr care ne demonstrează că fiecare dintre noi poate contribui la rezolvarea problemelor de mediu. Acum doi ani, Dmitrii a mers la gunoiștea de lângă casa sa din satul Râșcov, raionul Criuleni, iar pentru anul 2018 și-a propus să curățe satul de gunoi. Cum a reușit s-o facă, el ne va povesti la Ignite Chisinau: Terra 112.
Olga Gnatkova este reporter și îi place mult să scrie. Pe lângă articole despre cultură, istorie, sau drepturile omului, Olga mai scrie și despre ecologie. Ea făcut o investigație a râului Bîc pentru care a fost laureată la gala „Jurnaliștii Anului”. Râul a trecut printr-o serie de transformări în ultimele decenii. Olga crede că, să ascundem râul sub beton și să ne prefacem că nu a fost acolo niciodată, nu este cea mai bună soluție. Fiecare dintre noi poate contribui la reabilitarea lui. Are râul Bîc șansa la a doua viață, vei afla la eveniment.
Corina Frumuzachi, jurnalistă de profesie, evită să fie influențată de advertising și merge la shopping foarte rar, cumpărându-și doar lucruri strict necesare. Poartă aceleași haine de ani de zile, iar până a se obișnui cu asta, părea ciudată în fața colegelor sau prietenelor sale care își comandau haine lunar. Dorind să inspire cât mai mulți oameni, a pornit o mișcare online – #GarderobaInteligentă, prin care încurajează cât mai mulți oameni să își arate hainele pe care le poartă de mai mulți ani. Despre moda sustenabilă, Corina va vorbi la Ignite Chisinau: Terra 112.
Anastasia Haraz este antreprenor, iar de doi ani înverzește Chișinăul din interior. Ea ne încurajează să ne punem pe birou sau noptieră o plantă, să o urmărim timp de 2-3 săptămâni, după care o să luăm de acolo. Îi vom simți lipsa. De ce? Îți va explica la Ignite Chisinau: Terra 112.
MAXIM ZAGORNEANU - Acum jumătate de an, Maxim a venit cu o idee inovativă și prietenoasă mediului pentru piața din Republica Moldova. El a creat o formulă nu doar sustenabilă, dar și gustoasă ca și alternativă pentru paharele de unică folosință. Paharele Wayris sunt făcute din aluat de biscuit.La Ignite Chisinau: Terra 112, el îți va povesti mai multe despre ideea sa și despre cum aceasta și-a făcut loc deja în 20 de localuri din Chișinău.

Relația dintre oameni și plante este mai strânsă decât ar putea părea. Anastasia, care în apartamentul său de 54 metri pătrați are peste 60 de specii de plante, sigur te va convinge de asta.

Ne vedem acolo.

 

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?